Ziarul News a premiat, în cadrul Galei Ziarul News – Charity for Education 2023, cei mai buni manageri și companii de succes, cele mai bune ONG-uri și cele mai bune instituții de stat care au adus beneficii, prin proiecte și programe educaționale, sociale și umanitare, dezvoltate la nivel național, educației sub orice formă.

Seara de Gală Ziarul News a fost deschisă cu un moment solemn, care i-a emoționat vizibil pe cei prezenți la eveniment, intonarea Imnului Național al României de către cunoscutul solist Alexandru Ștefan Constantin, interpret desemnat al Imnului Național al României, în cadrul Paradei de 1 Decembrie a Ministerului Apararii Nationale, ales și pentru alte activități dedicate ale MAPN.

Ediția a II-a a Galei Ziarul News a avut loc joi 9 noiembrie, la Parlamentul României, Sala Nicolae Iorga. Cei peste 250 de invitați, printre care s-au numărat reprezentanți ai mediului de business românesc și ai unor companii naționale, reprezentanți ai mediului politic, academic și guvernamental, jucători-cheie în afacerile românești care au un rol important în luarea deciziilor, au aplaudat urcarea pe scenă, pentru a primi aprecierea publică pe care o merită, a celor 29 de Ambasadori ai Educației desemnați de Ziarul News, singurul ziar care organizează o gală de strîngere de fonduri.

De asemenea, în cadrul Galei a fost lansată, sub deviza „Îmbracă mantia schimbării” (Winston Churchill), ediția 2023 a catalogului Top 100 modele de succes din business-ul românesc, un alt proiect marca Ziarul News, care a debutat în 2022, realizat în colaborare cu agentia de publicitate MANPRES.

Toate fondurile care au fost strânse în cadrul Galei Ziarului News – Charity for Education 2023 vor fi folosite, în 2024, pentru a sprijini educația, prin inițierea și derularea unor programe inovatoare, acordarea unor burse de sprijin și prin dezvoltarea unor proiecte la nivel național, menite să ofere copiilor și tinerilor din comunitățile defavorizate șansa de a avea acces la educație, un drept stabilit prin Constituția României.

“Dacă familia este celula de bază a societății, atunci EDUCAȚIA este nucleul! Consider că rolul presei este acela de a se implica în proiecte educaționale, sociale și umanitare care aduc plus valoare societății în care trăim. Ne-am propus să devenim arhitecții schimbării, să construim punți către cunoaștere și oportunități în locuri unde speranța începe să se stingă. Este o onoare pentru noi să fim sprijiniți de lideri, care recunosc faptul că o forță de muncă bine educată este coloana vertebrală a progresului. Premiind excelența în business, contribuim la coagularea mediului antreprenorial românesc, creăm și dezvoltăm relații de business și sprijin reciproc, promovăm interesele economice, pentru un mediu de afaceri corect, predictibil și stabil. Iar sub puterea cuvântului ÎMPREUNĂ, dorim să continuăm să sprijinim procesul educațional și vectorii acestuia, să le dăm putere și să le asigurăm suportul material, în timp ce aceștia scriu povestea progresului, capitol cu capitol. Felicitări tuturor Ambasadorilor Educației și mult success în continuare, în activitatea de sprijinire și devoltare a procesului de învățământ”, a declarat Florina Manea, fondatoarea Ziarului News, în deschiderea Galei.

Gala a fost moderată de cunoscutul jurnalist Mihai Rădulescu.

Gala Ziarului News – Charity for Education 2023 a fost organizată cu sprijinul:

Partenerului Instituțional al acestui eveniment este Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență.

Partenerilor susținători: Alpha Bank, Exim Banca Românească, Linge Mann, Nei Holding, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, ANRE, International Alexander, Trusted Advisor, Organizația Femeilor Antreprenor UGIR, Oxigen Events, eTELEDOC, Hospice Casa Speranței, Fundația pentru Educație și Vocație, Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, Book Land, Kineto Bene, Ellis By Eli Lăslean, Im Frame, Professional Women`s Network, Women Rally, AMA Leadershyp Academy, Turbo Party, Northo, Happy Forever by Andreea, Mirdatod, Agrii, România Educată Financiar, Elite Searchers, Adinos.ro, Confidence Academy, Loncolor, Notorious Stories, PREMIER CATERING & EVENTS, MANPRES, Zanga Music Academy, Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată, Zanga Live.

Partenerului Radio: Radio ZU

Partenerului de Monoitorizare: KLARMEDIA

Partenerului de Imagine și Fotografie: Ștefan Ovidiu Photography

Partenerilor Media: Nine`o Clock, PaginaDeMedia.ro, Bursa, Economistul, Curierul Național, Club Economic, Ultima Oră, România Durabilă, Future Economy, ZN PR&Events, Revista Patronatului Român, More Networking, Cugel Liber, Business&Living, Canal 33.

În cadrul Galei Ziarul News – Charity for Education 2023 au primit distincția de Ambasador al Educației:

Alexandru Ștefan Constantin, solist, interpret desemnat al Imnului Național al României în cadrul Paradei de 1 Decembrie a MaPN precum și în alte activități dedicate ale MaPN.

Alexandru Ștefan Constantin, solist, interpret desemnat al Imnului Național al României în cadrul Paradei de 1 Decembrie a MaPN precum și în alte activități dedicate ale MaPN

Radu Szekely, Expert în educație, fost Secretar de Stat pentru Echitate și Egalitate de Șanse în Ministerul Educației

Radu Szekely, Expert în educație, fost Secretar de Stat pentru Echitate și Egalitate de Șanse în Ministerul Educației

Este profesor și lucrează, de peste 25 de ani, în educație. A lucrat mai întâi în România, apoi o mare parte din timp în Finlanda și Franța, apoi, din nou, în România. A predat în învățământul preuniversitar și superior, precum și în centre de educație pentru adulți, unde a dezvoltat o pasiune pentru problema accesului la educație de calitate pe durata întregii vieți. A condus studii, la nivel European, privind impactul pregătirii profesionale continue a profesorilor și pentru a identifica modalități prin care se poate asigura transferul de bune practici la nivelul Uniunii Europene. A lucrat, tot la nivel global, cu Consiliul Internațional pentru Educația Adulților (ICAE), unde a coordonat, printre altele, analiza de impact a programelor organizației la nivel mondial.

În 2016 a co-fondat Școala Finlandeză ERI din Sibiu și a coordonat Finnish Teacher Training Centre, organizație furnizoare de programe de formare continuă în educație.

A fost, vreme de cinci ani, membru în Comisia pentru Învățământ Liceal si Profesional a Consiliului Local din Turku, Finlanda.

Între 2019 si 2022 si-a asumat diverse roluri în Ministerul Educației din România, fiind consilier și director de cabinet al ministrului educației, apoi secretar de stat responsabil cu echitatea și egalitatea de șanse, fiind promotorul primelor unități de învățământ pilot din România.

Experiența de până acum i-a dat posibilitatea să cunoască îndeaproape o mare parte a sistemelor de învățământ din Europa și din lume, cu nevoile și resursele lor, cu practici mai mult sau mai puțin eficiente. Pasiunea sa este să promoveze accesul echitabil la educație de calitate pe tot parcursul vieții, astfel încât orice persoană, la orice vârstă, să aibă șansa de a se dezvolta personal și profesional, de a își atinge potențialul optim.

 

Prof. Univ. Dr. Doina Muresan, Colonel în rezervă, primul Comandant Femeie al Colegiului Național Militar Breaza

Prof. Univ. Dr. Doina Muresan, Colonel în rezervă, primul Comandant Femeie al Colegiului Național Militar Breaza

Cu grad de colonel în rezervă, cu o carieră foarte solidă în învățământul universitar românesc, dar și în educația preuniversitară. Absolventă a studiilor militare la actuala Academie a Forțelor Terestre din Sibiu, cu grad de locotenent, alături de colegii de promoție a aplicat, pentru aproximativ 16 ani, în diverse funcții militare în domeniul economic, aceasta fiind si specializarea sa, după care a trecut în zona educațională.

A parcurs pașii necesari și a obținut, pe rând, gradele didactice de lector, conferențiar și profesor universitar, urmate de habilitarea obținută în vederea conducerii de studii doctorale.

În prezent este colonel în rezervă, profesor universitar la Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”.

A condus în premieră un liceu militar – cel situat la Breaza – și apoi, tot în premieră, a fost șeful Colegiului Național de Apărare din România – structură de nivel strategic a învățământului militar românesc, destinată formării și dezvoltării culturii de securitate în țara noastră.

 

Profesor Universitar Doctor Corina Dumitrescu, co-fondator al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, inaugurată în 1990.  Are titlul de Doctor în Drept, din anul 1998

Profesor Universitar Doctor Corina Dumitrescu, co-fondator al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, inaugurată în 1990.  Are titlul de Doctor în Drept, din anul 1998

În perioada 2001- 2005 a deţinut funcţia de Secretar General al Ministerului de Justiţie, iar în 2010 a devenit membru al Înaltei Curţi a Magistraturii.

Ca profesor, şi-a dedicat întotodeauna energia şi cunoaşterea în scopul dezvoltării şi creşterii calităţii învăţământului universitar, prin convingerea că educaţia şi formarea tinerei generaţii stau la baza progresului social şi economic al ţării. A deţinut funcţia de Rector, până în anul 2014, iar de atunci este Preşedintele Senatului Universităţii.

Este autor al mai multor cărţi în domeniul dreptului şi jurisdicţiei, al multor articole, fiind keynote speaker şi organizator al unor importante conferinţe şi congrese naţionale şi internaţionale. Este unul dintre cei mai importanţi şi respectaţi reprezentanţi ai mediului academic din România.

De curând, domnia Sa a iniţiat un nou proiect educaţional preuniversitar şi a fondat Nordic Elite School – un concept inedit în România, prin implementarea sistemului nordic de succes în învăţămânul românesc.

 

Adrian Duță, Vicepreședinte, cu rang de Subsecretar de stat, al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență

Adrian Duță, Vicepreședinte, cu rang de Subsecretar de stat, al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență

A deținut diverse funcții în cadrul Ministerului Apărării Naționale, fiind ofițer activ cu gradul de colonel, calificat ca pilot al Forțelor Aeriene și ofițer de informații. A fost atașat de apărare în Republica Elenă, Republica Cipru și Republica Portugheză.

A condus Departamentul de Informații, Supraveghere, Recunoaștere, precum și Departamentul Managementul Informațiilor de Apărare din cadrul MApN. Este activ în cadrul comunității academice, în calitate de profesor invitat la Universitatea Națională de Apărare.

A absolvit Școala Militară de Aviație „Aurel Vlaicu”, în 1988, și Universitatea de Studii Economice din București, în 2000, cu un masterat în economie și afaceri internaționale, iar în 2013 a obținut o diplomă postuniversitară în leadership strategic și managementul informațiilor la Universitatea Națională de Apărare.

A absolvit mai multe cursuri de relații internaționale, apărare și securitate la școli de renume din străinătate, precum „European Security and Defense College” și „George C. Marshall European Center for Security Studies”. Pentru activitatea sa, a fost distins cu Medalia „Crucea Sfântul Gheorghe – clasa I” în 2018 de către șeful apărării portugheze, precum și cu alte distincții și medalii NATO și naționale.

 

Mircea Constantin Scheau – Specialist Securitate Cibernetică

Mircea Constantin Scheau – Specialist Securitate Cibernetică

Cu doctorat în Ordine Publică și Siguranță Națională, Cercetător Asociat Onorific Universitatea „Babeș Bolyai”, Universitatea din Craiova și Universitatea Maritimă din Constanța.

 

Iuliu Stocklosa, Preşedinte al Camerei de Comerț și Industrie Bucureşti

Iuliu Stocklosa, Preşedinte al Camerei de Comerț și Industrie Bucureşti

A intrat în lumea antreprenoriatului în 1990, când a pus bazele companiei East Electric, membră a Camerei de Comerț încă de la înființare și aflată permanent pe podium la topurile firmelor din București și la nivel național. East Electric activează în principal în domeniul cercetării-dezvoltării şi automatizării, iar de-a lungul timpului a realizat proiecte în diverse industrii, pentru beneficiari din ţară şi din străinătate.

Este implicat și în coordonarea activității altor companii, specializate în producția de infrastructură feroviară la Arad, activități portuare la Sulina și turism în Delta Dunării.

În ceea ce priveşte experienţa camerală, din 2008 și până în 2021, a fost vicepreşedinte al CCIB, calitate în care a condus numeroase misiuni economice, îndeosebi în Magreb, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Îndepărtat  și a coordonat reprezentanţa Camerei Bucureştene de la Tanger (Regatul Maroc). Din iulie 2020, este consul onorific al Republicii Kârgâze, şef al oficiului consular, având drept circumscripție consulară întreg teritoriul României.

 

Dr. Adina Alberts, Președinte al Asociației Medicale pentru Excelență în Sănătate, Președinte al Patronatului Antreprenorilor din domeniul Medical (CONAF)

Dr. Adina Alberts, Președinte al Asociației Medicale pentru Excelență în Sănătate, Președinte al Patronatului Antreprenorilor din domeniul Medical (CONAF)

Este unul dintre cei mai renumiți medici specializați în chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, cu un parcurs impresionant în domeniul său.

În 2008 a devenit medic primar și în 2009 a susținut teza de doctorat, obținând titlul de Doctor în Științe Medicale. Și-a dezvoltat ulterior competențele și cariera în domenii diverse, absolvind Cursul “Economics for Managers” la Harvard Business School, precum și Cursul de “Management Spitalicesc” La Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București.

Este medic voluntar Crucea Roșie, din 2020.

A fondat e-TELEDOC (!), primul serviciu de Telemedicină de urgență din România.

 

Mirela Nemțanu, Director Executiv „HOSPICE Casa Speranței”

Mirela Nemțanu, Director Executiv „HOSPICE Casa Speranței”

Este, din 2016, CEO al HOSPICE Casa Sperantei, cea mai mare fundație din România care oferă servicii de îngrijire paliativă pentru pacienți ce suferă de boli incurabile, servicii acordate gratuit și necondiționat copiilor și adulților cu prognostic limitat de viață.

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992, la Brașov, a introdus pentru prima oara conceptul de îngrijire paliativă în România. De atunci, HOSPICE a fost și a rămas liderul serviciilor de îngijire paliativă din țară și din regiune. În cele 3 decenii de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 45.000 de copii și adulți cu boli incurabile si peste 100.000 de aparținători ai acestora.

De când a preluat conducerea fundației, a reusit să obțină dublarea numărului de pacienți, deschiderea unui alt centru Hospice și coordonarea obținerii a peste 35 milioane de EUR – bani dedicați complet oferirii gratuite de servicii de îngrijire paliativă .Totodata, în 2021, HOSPICE Casa Speranței a primit recunoașterea de „Spitalul Anului” din partea Romanian Healthcare Awards.

Are o experiență de aproape două decenii în domeniul multinaționalelor și organizațiilor private mari, făcând parte, pentru mulți ani, din echipele de top-management ale acestora. Din 2003 se dedică activ și voluntar susținerii proiectele de CSR ale companiilor din care a făcut parte sau ale organizațiilor partenere.

Din 2012 este membru al Boardului Consultativ al Facultății de Marketing din ASE, iar din 2016 este membru al Boardului Consultativ al Rectoratului Academiei de Studii Economice. La ora actuală face parte din diverse asociații de profil dedicate susținerii drepturilor femeii sau a diverselor știinte.

A primit nenumărate premii și recunoașteri legate atât de cariera sa corporatistă, cât și de reușitele sale în dezvoltarea fundației pe care o conduce și a paliației, la nivel național și regional. Din 2021 a fost inclusă în “Top 50 cele mai influente femei din România”, realizat de Forbes România.

 

Mihai Manea, fondator și CEO MANPRES și noul proprietar al NINE O’CLOCK 

Mihai Manea, fondator și CEO MANPRES și noul proprietar al NINE O CLOCK 

Activează în domeniul său de două decenii, este lider de piață de 12 ani, iar începând cu anul 2023 a cumpărat și un ziar, intrând astfel și pe partea editorial, în domeniul presei scrise și online.

Conduce un business de 1.000.000 de euro anual, care a început ca un hobby și a ajuns acum la cele mai bune servicii în distribuția de ziare și reviste în regim de abonament, către companii.

Astăzi, MANPRES fiind lider de 12 ani în acest segment de piață, putem spune că acoperă orice nevoie a Top Managementului din România și nu numai. În prezent, MANPRES distribuie peste 500 de titluri tipărite pe piața din România cât și pe piata internațională, și peste 8.000 de publicații digitale din peste 100 de țări, în ziua de apariție a publicației în țara de origine.

În aprilie, anul acesta, după o negociere care a durat 4 ani, a finalizat achiziția cotidianului diplomatic în limba engleză, Nine O’Clock.

Cu o tradiție de 32 de ani în România, Nine O’Clock este primul și singurul ziar românesc scris în limba engleză. Publicatia este distribuită zilnic, de luni până vineri, abonaților săi.

La solicitările clienților (cum ar fi hoteluri, companii multinaționale etc.), editorul tipărește ediția electronică.

Pe lângă formatul PDF, Nine O’Clock are și o platformă online www.nineoclock.ro, unde sunt publicate stiri si materiale economice – accesul la platforma online Nine O’Clock fiind disponibil contra cost, pe bază de abonament.

În cei 32 de ani de activitate, Nine O’Clock a devenit legătura dintre România și lumea exterioară, un „ambasador” unic pentru țara noastră. Ziarul are un număr mare de cititori premium, format din ambasadori, corpul diplomatic, administrația centrală, bancheri, străini din diverse țări și factori de decizie autohtoni. Toți împărtășesc un interes pentru tot ce este România.

Care sunt planurile noului proprietar? „Voi investi în presa de mâine, în modernizare și în dezvoltarea conținutului editorial de calitate. Acesta este un business adresat expaților din România şi este un angajament pe termen lung.

Vom dezvolta produse editoriale noi, vom acorda o atenţie sporită atât mediului diplomatic cât și mediului de afaceri și vom dinamiza politica de vânzări și monetizare. Începând cu luna iulie a acestui an am creat Abonamentul PR Nine O’Clock, în baza căruia putem publica știri, articole, interviuri celui care achiziționeză acest tip de abonament”.

 

Marius Niță, Director LONCOLOR

Marius Niță, Director LONCOLOR

Este Director de Marketing și Vânzări în cadrul Papillon Laboratoires Cosmetiques, deținătoarea brandului LONCOLOR. De 30 de ani, compania are grijă de părul doamnelor din România, gama LONCOLOR ULTRA fiind de ani și ani cea mai vândută vopsea pentru păr de pe piața locală, conform studiilor Nielsen. Compania produce anual, în fabrica din București, aproximativ 8.500.000 de bucăți din 7 game de produse pentru colorarea părului și 4 game pentru îngrijirea lui. De 30 ani studiaza atent trendurile și dezvoltă produse dedicate părului doamnelor din România.

În laboratoarele din incinta fabricii, echipa de experți LONCOLOR creează și testează atent fiecare produs lansat pe piață, în funcție de nevoile și dorințele consumatoarelor  și, nu în ultimul rând, folosind cele mai bune și mai noi ingrediente cosmetice. Departamentul de cercetare și dezvoltare de produs este crucial în organigrama companiei, iar grija pentru inovație a fost mereu pe primul plan în filosofia companiei… dovada fiind multiplele game prin care LONCOLOR si-a extins portofoliul de-a lungul celor trei decenii de activitate: de exemplu LONCOLOR HEMPstyle și LONCOLOR Expert OIL Fusion.

 

Silvia Elena Iacob – Prodecan Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată, Academia de Studii Economice din București

Silvia Elena Iacob – Prodecan Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată, Academia de Studii Economice din București

Și-a dorit si a reusit să fie întotdeauna un bun facilitator al intersecției dintre mediul educațional și mediul economico-social, ținând cont de toată experiența dumneaei, să păstreze ceea ce a ajutat-o pe parcursul carierei și să creeze pentru studenții săi oportunitățile din mediul de afaceri.

 

Reprezentantele AGRII ROMANIA, Oana Roxana Niță și Raluca Datcu, ambele HR Business Partner

Reprezentantele AGRII ROMANIA, Oana Roxana Niță și Raluca Datcu, ambele HR Business Partner

Cu o experiență în HR de 9 și respectiv 5 ani, în domenii precum IT, Consultanță și Agribusiness, formează acum o echipă în cadrul Agrii România, unde lucrează pe proiecte diverse de dezvoltare organizațională și responsabilitate socială. Ele își doresc să pună în lumină domeniul agribusiness, schimbând percepția asupra acestei industrii de viitor și cu impact pozitiv în viața tuturor.

 

Alexandra Dobre, fondator „Asociaţia Institutul pentru Îmbătrânire Activă”

Alexandra Dobre, fondator „Asociaţia Institutul pentru Îmbătrânire Activă”

Conduce „Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă”, are o experiența de peste 6 ani în programele pentru seniori, este inițiator al proiectelor Meserii Legendare, Seniori de Colecție si organizator al Congresului National de Îmbătrânire Activă.

Are experiență de peste 10 ani în funcții publice de conducere, a lucrat în instituții precum Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tineretului și Sportului, Primăria Municipiului București, este doctorand în științe administrative.

 

Dorin Șaramet, Director General al LINGEMANN Romania, subsidiara firmei germane cu același nume, și Membru Fondator al Școlii Profesionale Germane Kronstadt din Brașov

Dorin Șaramet, Director General al LINGEMANN Romania, subsidiara firmei germane cu același nume, și Membru Fondator al Școlii Profesionale Germane Kronstadt din Brașov

Leaureat al Galei Ziarului News, Dorin Saramet este un om de afaceri brasovean care face milioane de euro din logistica si productie de automate industriale. Este absolvent al Universitatii Transilvania din Brasov, cu Licenta pe Mate-Info si cu MBA pe administrare afaceri.  Dupa ce a lucrat ani de zile in Germania, în 2008 a demarat business-ul care se ocupă cu distribuția de materiale industriale non-production, de la birotică și curățenie până la senzori, mașini-unelte.  La început a închiriat un birou, apoi o hală, iar, în 2013, după ce firma prinsese avânt, s-a apucat să construiască o hală unde își are sediul și acum. Le oferim clienților variante software de management a producției

 

Daniela Vasilescu, Președinte Fundația pentru Educație și Vocație (FEDEVO)

Daniela Vasilescu, Președinte Fundația pentru Educație și Vocație (FEDEVO)

Următorul premiant este o personalitate dedicată educației și dezvoltării tinerilor. Cu o bază solidă în domeniul învățământului, este profesoara pentru învățământul primar și profesoară de limba engleză, acumulând o experiență de peste 20 de ani la catedră.

În timpul carierei sale didactice a avut o contribuție semnificativă în coordonarea colectivelor de elevi, promovând excelența în învățare și dezvoltarea personală a tinerilor. Cu o viziune orientată spre viitor, ea a inițiat programul MyWaY, un demers educaţional de consiliere vocațională și orientare în carieră pentru elevii de liceu – un program aflat sub umbrela Fundației pentru Educație și Vocație.

Prin munca sa dedicată și devotamentul pentru educație, își propune să încurajeze liceenii să-și descopere pasiunile și să-și dezvolte potențialul, susţinându-i alături de partenerii FEDEVO să facă alegeri informate și să-și construiască un viitor de succes în domeniilor lor de activitate si interes.

 

Ileana Botez, Președinte PWN, Professional Women’s Network România

Ileana Botez, Președinte PWN, Professional Women’s Network România

Expert în piețe de capital, guvernanță corporativă și educație financiară. Formator, lector, mentor și voluntar activ. Economist și consilier juridic – cu MBA în finanțe si doctorat în domeniul guvernanței corporative.

30 de ani de experiență profesională în domeniul piețelor financiare și de capital, cea mai mare parte inclusiv în domeniul formării și predării de educație pentru aceste piete.

20 de ani de experiență în domeniul guvernanței corporative.

16 ani de experiență în activități legate de Consiliul de Administrație & GSM & Acțiuni corporative interne.

7 ani de activități de voluntariat extins în ONG-uri din România (PWN România, Asociația Administratorilor Independenți, Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România, ASEMER, Asociația Consilierilor Juridici Sistem Financiar-Bancar)

5 ani de experiență profesională în PR & Marketing și relații internaționale.

5 ani ca mentor în cadrul PWN România & AVE.

 

Carmen Burtea, fondator INFRAME

Carmen Burtea, fondator INFRAME

Licențiată în economie, comerț și drept internațional, cu un master în resurse umane. Este trainer licențiat și speaker cunoscut în mediul de afaceri și antreprenorial.

Expert în diplomație, etichetă și protocol, în afaceri europene și sistemul normativ al UE, în securitate cibernetică în domeniul afacerilor europene, în utilizarea produselor de protecție a plantelor și evaluator de competențe profesionale înscris în Registrul Național al Evaluatorilor din România.

Este prezentă în mediul antreprenorial din 1992 și, în acest context, și-a dovedit abilitățile și eficiența în toate privințele. A contribuit la diverse proiecte colective, publicate și promovate de diverse instituții.

 

Nicu Bumb, Directorul fabricii de lactate Mirdatod Prod SRL

Nicu Bumb, Directorul fabricii de lactate Mirdatod Prod SRL

Nu cred că există român care să nu fi auzit de lactatele produse sub brandul Ibănești și care să nu fi încercat, măcar o data, produsele lor, fie ele brânză telemea, cașcaval, urdă sau brânza de burduf.

Este o afacere ce funcționează cu capital privat 100% românesc, care s-a implicat și în activitatea de susținere a producătorilor de lapte din Valea Gurghiului.

 

Kristine Bago, fondator „Eomania Educata Financiar”

Este un renumit auditor financiar, având o vastă experiență în industrie. Antreprenoare în domeniul serviciilor financiare, dar și formator de opinie economică și realizatoare TV.

Posedă o expertiză solidă în domeniul financiar, atât în plan academic – prin intermediul certificărilor dobândite, cât și din perspectiva experienței dobândite în cei 6 ani în care a activat în cadrul marilor companii de consultanță financiară din lume, ca parte a rețelei Big4 (PwC, KPMG și Deloitte România).

Deține o licență, un master și un doctorat în cadrul Universității de Vest din Timișoara, fiind certificată național și internațional (ACCA) în profesia sa.

Ca un profesionist orientat spre rezultate, și-a folosit întreaga expertiză și implicarea sa profesională anterioară și a construit, în 2020, un concept de business unic…  prin adăugarea în mediul de afaceri din România a unui nou serviciu – consultanța în auditul financiar, pentru companiile foarte mari care au deja desemnat un auditor financiar extern.

În 2021 intră pe piața de media, mai întâi cu o Emisiune Economică de radio la GOLD FM, ulterior realizatoare a unei emisiunii de televiziune în cadrul stației Profit News.

În 2023 își înregistrează propriul brand și începe propria sa emisiune TV – România Educată Financiar, la Canal 33, unde vin cei mai importanți și reprezentativi invitați din sistemul financiar românesc.

 

 Sorina Faier, Managing Partner ELITE SEARCHERS

Sorina Faier, Managing Partner ELITE SEARCHERS

Are o experiență de peste 17 ani în domeniul executive search. Este specializată în recrutarea managerilor de top, middle, dar și specialiști. Experiența în acest sector a ajutat-o să-și dezvolte abilitățile de a înțelege nevoile clientului și de a selecta candidatul care să se potrivească cu valorile și cultura fiecărei companii. Principalele domenii de expertiză sunt căutarea executivă și headhunting, studii salariale, dar si alte domenii conexe, inclusiv consultanța în resurse umane. Anul acesta ea a dezvoltat și lansat și prima aplicație de HR din România pentru Employee Engagement – One2One.

 

Mihaela Petrovan, fondator Asociația BOOKLAND România

Mihaela Petrovan, fondator Asociația BOOKLAND România

Antreprenor social pasionat de mediul rural în al carui potențial uman, economic, cultural crede cu tărie. Mobilizând companiile private, autoritățile și comunitățile locale a adus schimbarea în educatie, în 40 de județe, renovând 80 de școli.

 

Ana Raluca Chișu, fondator Asociația KINETOBEBE

Ana Raluca Chișu, fondator Asociația KINETOBEBE

După ce a terminat şcoala în Germania şi a lucrat la Bursă de Mărfuri în Frankfurt pe Main, a hotărât să se întoarcă în ţară şi să se bucure de alternativa românească a învăţământului universitar.

A lucrat în primii ani de carieră elaborând şi monitorizând proiecte de finanţare cu fonduri Europene, iar în 2009 a înfiinţat KINETOBEBE, primul Centru de Recuperare Medicală destinat copiilor din Romania, care de atunci pana acum a ramas leader de nişă .

În ultimii ani a participat la peste 10 târguri de profil, evaluând gratuit peste 1400 de copii, a organizat zeci de activităţi in şi outdoor de evaluare şi conştientizare a importanţei sportului în dezvoltarea copiilor. A condus cel mai mare Proiect de Profilaxie Şcolară şi a evaluat peste 3000 de şcolari în Bucureşti (management de proiect distins cu premiul Femeia Anului 2014).

 

Dr. Teodorina Secară, fondatoarea clinicii Northo de ortodonție

Dr. Teodorina Secară, fondatoarea clinicii Northo de ortodonție

Este medic primar ortodonție și ortopedie dento-facială, fondatoarea clinicii Northo de ortodontie, cu o investitie de peste 650.000 euro, primul si singurul medic din România cu certificare diamond pentru aparatele invisalign.

A urmat stagii de pregătire în clinici din SUA, Germania, Spania si Italia. A facut peste 60 de cursuri internaționale de perfecționare, in tari precum: Franta, Grecia, Italia, Africa de Sud, Coreea, Elvetia, Ungaria etc.

A acceptat să ne ofere un interviu, în cadrul proiectului Woman in Business, prin care să împărtășească povestea afacerii ei, o poveste absolut uimitoare din care putem învăța multe.

 

Ioana Arsenie, Financial Strategist, Entrepreneur Trusted Advisor

Ioana Arsenie, Financial Strategist, Entrepreneur Trusted Advisor

Un alt premiant cu un CV bogat. Om de cifre, matematician și economist. Este expert contabil din 2004 si detine calificarea ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), din anul 2009.

Din anul 2000 a acumulat experiență în domeniul consultanței financiare, fiscale și de management. Aproape zece ani a fost director financiar și manager responsabil de operațional și strategie în cadrul unei companii multinaționale, prezente pe piața din România. A lucrat în România, dar a coordonat financiar și strategic mai multe proiecte în țări din regiunea noastră, precum Turcia, Grecia, Republica Moldova și Ucraina.

În vara anului 2015 a activat firma de consultanță pe care a deschis-o în 2005, sub noul brand Trusted Advisor.

În anul 2020 a lansat aplicația Trusted App, care își propune să digitalizeze IMM-urile românești care înregistrează o cifră de afaceri de până la 1 milion de EURO. Investiția inițială este în valoare de 10.000 de euro.

Este implicată în proiecte de consultanță pentru optimizarea departamentelor financiare, structurarea proceselor și implementarea de ERP, recrutare, training. Este membru în boardul unor IMM-uri sau colaborări constante, în calitate de Director Financiar extern.

 

Laura Savu, fondatoarea WOMEN RALLY

Laura Savu, fondatoarea WOMEN RALLY

Este de profesie medic stomatolog, dar și o mare iubitoare a motorsportului. După ce în copilărie a practicat 10 ani kartingul de performanță, cu o experiență consistentă în domeniul automobilistic și în organizarea competițiilor de profil, a fondat în 2018 Women Rally, singurul Campionat Național de automobilism din România dedicat femeilor.

Gândul care guvernat la crearea conceptului Women Rally a fost acela de a oferi doamnelor și domnișoarelor un cadru sigur și organizat, în care acestea să își poată testa limitele, să dobândească mai multă încredere în abilitățiile lor la volan și să se conecteze cu mașina personală într-un mod corect, responsabil, dar și distractiv.

 

Elena Laslean, fondatoare ELLIS

Povestea ELLIS este povestea de succes a uneia dintre antreprenoarele cele mai cunoscute în domeniul modei din România.

Acum 30 de ani, în faţa unei maşini de cusut, o tânară economistă visa cu ochii deschişi la lumea fascinantă a modei. Şi aşa s-au născut primele hăinuţe pentru copii şi o marcă pe nume ELLIS care pornea timid la drum.

Au urmat ani de căutări, de eforturi şi bucurii, de mari emoţii şi mari dezamăgiri, de succese şi obstacole, dar ea nu s-a oprit. An de an marca ELLIS şi-a croit drumul cu delicateţe şi cu hotărâre prin hăţişurile unei societăţi în formare.

 

Prof. Adriana Stoica – Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov

Prof. Adriana Stoica – Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov

Inspectoratul Școlar Județean Ilfov coordonează activitatea unităților de învățământ din Județul Ilfov, asigurând o activitate susținută de sprijinire si devoltare a procesului de învățământ din aceest județ.

 

Dorin Cândea, fondator Centrul Medical CONDOR și Director General Adjunct al Registrului Auto Român

Dorin Cândea, fondator Centrul Medical CONDOR și Director General Adjunct al Registrului Auto Român

Tată a trei fete născute în Ardeal; de 20 de ani locuiește în Timișoara; a ocupat trei funcții în Consiliul Județean Timișoara și detine e doua functie de conducere la Registrul Auto Român; două dintre fiicele sale au absolvit facultatea de medicină. Fiica cea mare, Lorena, conduce Clinica CONDOR, iar fiica mijlocie, Doris, lucrează ca inginer medical în domeniul roboticii și face imagistică RMN/CT extinsă în clinică.

 

Despre Ziarul News

Ziarul News este singurul ziar care organizează un eveniment de charity for education.

Ziarul News a fost înființat în anul 2019 și este este un cotidian național, cu apariție tipărită de luni până vineri, distribuit la nivel național.

„Am identificat o nevoie în piață de a exista un ziar care să se implice și să mediatizeze proiectele umanitare, sociale și educaționale care au impact pozitiv asupra societății în care trăim” – Florina Manea, fondatoarea Ziarului News.

Ediția print a cotidianului Ziarul News vă oferă o selecție a celor mai importante știri ale zilei, informații utile, lista evenimentelor, anunțuri publice și de mică publicitate.

Cu un conținut generalist, în cele 250 ediții anuale ale ziarului sunt publicate interviuri cu CEO, directori generali, șefi de departamente din companii, advertoriale de prezentare și promovare a afacerilor, reportaje, machete publicitare sau știri de ultimă oră din mai multe domenii: industrie, auto, energie, sănătate, IT, real estate, infrastructură, agricultură, evenimente etc.

Ziarul News este un ziar de interes general, cu știri obținute direct de la surse oficiale si prezintă, într-o manieră clară și accesibilă, evenimentele care au impact asupra cetățeanului, economiei și mediului de afaceri românesc.