Eva Facus, câștigătoarea bursei MyWaY, finalizează cu succes un stagiu de practică la Ziarul News

 

Eva Facus, elevă și câștigătoare a bursei MyWaY, oferită în parteneriat cu Fundația Florina Manea Dreptul de a Visa, a încheiat astăzi, 6 septembrie 2024, un stagiu de practică remarcabil la Ziarul News. Bursa i-a oferit tinerei oportunitatea de a explora secretele unei cariere în jurnalism, lucrând alături de profesioniști din domeniu.

Pe parcursul stagiului, Eva a avut ocazia să participe activ la redactarea, prelucrarea și publicarea știrilor, descoperind detalii esențiale despre cum funcționează o redacție de presă. Timpul petrecut la Ziarul News s-a dovedit a fi o experiență formativă, oferindu-i perspective valoroase asupra industriei jurnalistice.

Consider că rolul presei este de a se implica activ în proiecte educaționale, sociale și umanitare, care au un impact pozitiv asupra societății. Prin proiectele noastre de stagii de practică oferite bursierilor Fundatiei pentru Educație și Vocație și cursurilor de jurnalism pe care le oferim  periodic, contribuim la schimabrea imaginii și percepției asupra presei tipărite din România.”, a declarat Florina Manea, CEO Ziarul News și Președinte Fundația Florina Manea – Drepul de a Visa.

Punctul culminant al stagiului a fost publicarea unui articol redactat de Eva, care a apărut atât pe site-ul ziarului, cât și în ediția tipărită. Acest moment a marcat o realizare importantă în parcursul său educațional, consolidându-i pasiunea pentru jurnalism și oferindu-i recunoaștere într-un mediu profesional.

Eva Facus a demonstrat, prin această experiență, că este pregătită să-și urmeze visul de a deveni jurnalist, iar bursa MyWaY i-a deschis noi orizonturi și oportunități pentru viitor.

Articol scris de Andreea Dragan, Editor Ziarul News

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *